Darabani
Aflat în județul Botoșani, în apropiere de colțul celor trei frontiere (România, Moldova și Ucraina), Darabani are o populație de 10.000 de locuitori și este cel mai nordic oraș al României.
Povestea
Acum cinci sute de ani, oprindu-se pentru odihnă la Darabani după bătălia de la Lipnic, Ștefan cel Mare a sădit aici patru stejari pentru ca cei de după el să găsească umbră mai ușor. George Enescu, Miron Costin, B. Fundoianu, Ion Pillat și mareșalul Averescu au trecut pe aici, în legendă sau în fapt, lăsând în urmă povești care nu vor fi uitate.
Despre Darabani au scris cândva marii Eminescu și Iorga. De acest oraș se leagă și istoria celui mai mare proces al secolului XIX, avându-i pe Titu Maiorescu și Gheorghe Cimara ca avocați ai părților.
Recent, orașul Darabani l-a dat țării și lumii pe doctorul Leon Dănăilă, întemeietor al școlii românești de neurochirugie, membru al mai multor academii din lume, distins de revista Time cu premiul „Omul anului în medicină”. Leon Dănăilă a efectuat până în prezent peste 40.000 de operații pe creier, un număr de patru ori mai mare decât populația orașului în care s-a născut, Darabani.
Călătoria
Din cauza îndepărtării sale geografice față de cele mai multe mari orașe ale țării (400 km față de Cluj, 500 km față de București, 600 km față de Constanța, 700 km față de Timișoara), orașul Darabani pare a fi o destinație improbabilă pentru mulți dintre români. Dar, cum a fi departe de un loc înseamnă a fi aproape de un altul, Darabanii sunt totodată centrul geografic al unei regiuni cu un imens potențial turistic și cultural.
Obiective turistice în Darabani și în imediata apropiere:
- Muzee: Muzeul Nordului, Casa „Acad. Leon Dănăilă”, Casa Memorială „Sf. Ion Iacob Hozevitul”;
- Natură: Poiana celor Patru Stejari, Delta Prutului, Lunca Prutului;
- Religie: Biserica Sf. Nicolae, Mănăstirea Sf. Treime de la Eșanca;
- Altele: Conacul Ion Pillat (Miorcani), Expoziția memorială Dimitrie Brândză (Viișoara), Nordul Extrem (Horodiștea), Cimitirele evreiești (Darabani).
Obiective turistice situate în apropiere (la o oră sau două cu mașina):
- Case memoriale: Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Șefan Luchian, Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiș, Aron Pumnul;
- Orașe: Iași, Cernăuți, Chișinău, Botoșani, Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Dorohoi, Siret, Herța;
- Religie: Putna, Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humorului, Vorona, Gorovei;
- Agrement: Centrul de echitație „Cai de vis” din Vârfu Câmpului, Plaja Marea Nordului de la Stânca-Costești.
Află mai multe despre Darabani
pe Darabani.org - cel mai nordic oraș
de pe internetul românesc