CAUTĂ
Teatru: Ia mai zi ceva | Trupa CEVA

Spectacolul “Ia mai zi ceva” a pornit ca un demers de cercetare a ceea ce reprezintă arta pentru grupul de adolescenți care alcătuiesc trupa CEVA, dar și pentru comunitatea căreia îi aparțin. Conceput ca o interpretare a unei istorii imaginate a artei în orașul Târgu Neamț, spectacolul aduce în dezbatere preconcepțiile publicului față de artă, dar și limitele personale în vederea înțelegerii artei.
De ce artă? Ce e arta? Noi facem artă? Ne interesează să facem arta așa cum se așteaptă lumea să facem artă? Care e arta mea? Cum o să arate arta în viitor? De ce e o artă mai artă decât alta? Cum definim arta și în raport cu ce?
“e ceva ce exprimă ceva”
“o experiență care ne ține conectați”
“face oamenii să se simtă mai puțin singuri pentru că îi aduce împreună”
“prilej de dezbatere”
“faci asta pentru că vrei să te simți viu”
Dacă citești orice cuvânt cu voce tare de cel puțin 9 ori, nu mai știi ce înseamnă. Haide, verifică! Ei, acum ați ajuns fix în punctul din care noi am pornit această călătorie de a descoperi ce înseamnă arta pentru noi. Am jonglat cu cuvintele, am întors sensurile pe toate părțile, iar după mult prea multe discuții, ne-am pus și pe făcut. Uite-așa am ajuns la a spune povestea imaginată a artei în orașul nostru. Mai deviem de la subiect, ne mai împiedicăm în convenții, uneori nu înțelegem nici noi ce facem, dar cu toate astea, e personal, subiectiv, despre noi și despre voi. E cu muzică, prezență, entuziasm și revoltă. E împreună.
Cu: Tămăscălaru Daria, Raluca Chiper, Neculae Nemerenco, Alexandru Mălnici, Jo Brăilescu, Mara Tarhon, Iulian Stoian, Adelina Stan, Elena Bogdan, Daniel Chirilă, Ada Ciocârlan.
Regie și dramaturgie: colectivul | Adaptată, curatoriată, fezandată de Irina Slate, Daniel Chirilă și Jo Brăilescu.
Creații muzicale: așijderea